Culorile au terminat anul foarte agitat, au dormit puțin în vacanța de iarnă… și au luat-o de la capăt 🙂 Anul acesta ne-am propus să continuăm activitățile obișnuite, destinate în principal copiilor, tinerilor și seniorilor din Brașov, să promovăm voluntariatul, atât în Brașov cât și în Sibiu, să finalizăm cu bine proiectele începute anul trecut și să avem puțin timp pentru reflecție, pentru a vedea încotro în anii următori. Suntem activi deja de 5 ani, ar fi cazul să ne tragem sufletul și să vedem dacă suntem eficienți sau nu, dacă rezolvăm probleme cu adevărat și dacă putem trăi decent făcând ceea ce ne place. Până atunci, suntem extrem de bucuroși că am reușit să aducem la zi site-ul nostru multimedia, 1001culori.ro. El a fost pus la pământ de hackeri de prea multe ori… dar, victorie!! pozele noastre din proiectul “Colorează-ți comunitatea” pot fi din nou vizualizate. Și din februarie pe site vor apărea fotografiile din expoziția “Parcuri naționale din România”, un proiect al voluntarilor noștri europeni. Urmează să actualizăm și informațiile de pe acest site. Între timp dacă doriți să participați la evenimentele Colors, nu uitați să ne lăsați un comentariu la unul din evenimentele postate pefacebook.com/asociatiacolors sau să completați formularul de înscriere pe care îl găsiți aici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *