Voluntariatul într-o altă țară, o facilitate a Europei

supervoluntari EVS Colors

Voluntariatul european finanțat de către Uniunea Europeană oferă tinerilor competențe personale și profesionale, posibilitatea de a vizita Europa și chiar o nouă dragoste! Acestea sunt concluziile singurelor două proiecte pe termen lung de acest gen din 2012 finanțate cu sprijinul Comisiei Europene în Brașov și implementate de către Asociația Colors, “Fii activ și creativ” și “Hand by Hand with Europe” finalizate luna aceasta.

Serviciul European de Voluntariat este o acțiune a programului Tineret în Acțiune care finanțează stagii de voluntariat de scurtă și lungă durată, într-o altă țară europeană, destinate tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani. În cadrul acesteia, Asociația Colors a reușit să implementeze deja două proiecte cu stagii de 12 luni, în parteneriat cu organizații din Turcia, Spania și Polonia.

Proiectele Asociației Colors au vizat temele artă și cultură și educație prin sport și activități în aer liber, cei 7 tineri voluntari fiind implicați în dezvoltarea programelor educaționale de timp liber din Brașov și zona Rupea, destinate copiilor, tinerilor și seniorilor. În același timp tinerii și-au dezvoltat abilități creative și antreprenoriale și au avut ocazia să cunoască mai multe despre culturile țărilor lor, precum și cea a țării gazdă, România. Timp de un an de zile, voluntarii au generat zeci de idei de activități nonformale pentru comunitatea brașoveană, cele mai bune dintre acestea fiind prezentate în cadrul broșurilor finale, care pot fi descărcate de pe site-ul plinideidei.ro.

“Acest proiect mi-a schimbat viața” a declarat Anna, una dintre voluntarele din Polonia, inițiatoare a Festivalului internațional de desene animate, din iulie 2012, care și-a întâlnit viitorul soț în timpul proiectului din România.

“Voluntariatul european este în primul rând o experiență de viață, care te învață să fii cetățean activ și te aduce mai aproape de a înțelege realitățile și provocările Europei” a declarat Lucian Popa, mentor al voluntarilor.

Tinerii brașoveni dornici să afle mai multe despre poveștile voluntarilor europeni, pot accesa site-ul supervoluntari.ro. De asemenea, pot afla informații detaliate despre procedura de a fi voluntar european sau despre alte oportunități internaționale, gen schimburi de experiență de pe site-urile organizației sau participând la evenimentele Asociației Colors, mediatizate pe www.facebook.com/asociatiacolors.

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați pe as_colors@yahoo.com sau telefon 0745-052151.

Leave A Comment

Asociatia Colors este inreg. la Reg. Asociatiilor si Fundatiilor cu nr. 27/23.04.2008
CIF 23843119 RO75RNCB0053100754350001 operator de date personale nr. 18981

Get Adobe Flash player