SET: Hippo și prietenii săi

1 iunie 2013

De Ziua Copilului, fii spion sau super erou !

Voluntarii Colors invită tinerii și copiii din Brașov să participe la Hippo și prietenii săi, eveniment care va avea loc în 1 iunie, între orele 10-16, în parcul sportiv Tractorul. Poți lua parte la activități sportive, ateliere creative și artistice, ștafete, jocuri și animație stradală.

“Nu fi spectator. SETează-te! Mișcă-te!” este mesajul promovat în ultima zi de activități din cadrul Săptămânii Europene a Tineretului, care se desfășoară între 27 mai – 2 iunie și în cadrul căreia Colors, Rețeaua CAN și partenerii săi au organizat ateliere creative, dezbateri și vizionări de filme scurte despre cetățenia activă și Târgul de Voluntariat Brașov, ediția a III-a.

Voluntarii vor organiza mai multe zone cu activități diversificate, distractive, destinate copiilor, tinerilor, prietenilor și familiilor acestora, în care aceștia pot deveni actori în cadrul unui film de acțiune ce promovează mișcarea și stilul de viață sănătos, la orice vârstă. Astfel ei se vor putea pregăti ca spioni, dovedindu-și mobilitatea sau atenția pentru detalii sau își vor putea arăta puterile de super-eroi în cadrul unor jocuri pregătite de voluntari. Pentru cei pasionați de latura artistică voluntarii le-au pregătit un atelier de ritm și animație stradală. Va mai exista totodată o zonă destinată practicării sporturilor – badminton sau fotbal.

“Ultimul eveniment din Săptămâna Europeană a Tineretului este și primul care deschide sezonul evenimentelor în parcul Tractorul, organizate de voluntarii Colors. Îi așteptăm pe brașoveni în număr cât mai mare la distracție și mișcare în aer liber.” a declarat Claudia Popa, președintele Asociației Colors.

Pentru actualizări ale programului vă invităm să consultați plinideidei.ro și facebook.com/asociatiacolors. Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați pe as_colors@yahoo.com sau telefon 0745-052151.

Eveniment organizat de Asociația Colors în cadrul proiectului “Move it!” finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 2 Serviciul European de Voluntariat, în parteneriat cu Rețeaua CAN, sprijinit de Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov. Partener media: 24 FUN Brașov.

Leave A Comment

Asociatia Colors este inreg. la Reg. Asociatiilor si Fundatiilor cu nr. 27/23.04.2008
CIF 23843119 RO75RNCB0053100754350001 operator de date personale nr. 18981

Get Adobe Flash player