Și sã avem un an cu spor!

Vacanța a fost mai scurtã decât ne-am fi dorit, însã nu-i bai, recuperãm la varã, când va fi cald și soare! Vã urãm un an 2012 cât mai colorat, sã aveți idei, sã le puneți în practicã și, dacã aveți nevoie de sprijin, știți unde ne gãsiți 🙂 Pentru noi urmeazã o lunã cu mai multã planificare și cu rapoarte. De sãptãmâna viitoare începem însã și activitãțile obișnuite. Așadar, sã colorãm cu spor 🙂

Continue Reading

Ce pot face 2 mâini dibace…

Pot decupa, pot lipi, pot decora, pot recicla, pot oferi puținã culoare de sãrbãtori unor copii obișnuiți, dintr-o școalã normalã din Brașov, mobilizându-și prietenii voluntari și o micã donație. Este un gest mic al unor oameni cu suflet mare care sperãm sã-i bucure pe copii și sã le facã intrarea în vacanțã zâmbitori și relaxați 🙂

Continue Reading

Decorații de Crãciun la Baiulescu

Joi, 8 decembrie, de la ora 17 și vineri, 9 decembrie, de la ora 10 organizãm douã sesiuni de creativitate pentru seniori cu tematicã de sezon: confecționãm și pictãm decorații pentru bradul de Crãciun și pentru masa festivã. Sunt așteptați senorii înscriși la plimbãri în cartier, proiect finanțat de cãtre Raiffeisen Bank, dar și alte persoane peste 55 de ani, dornice sã petreacã douã ore plãcute în compania voluntarilor Colors. Așadar ne vedem la Casa Baiulescu, secția francezã.

Continue Reading

Supervoluntarii anului 2011

Carmen Radu de la Fundația Rafael din Codlea si Simona Stela Marți de la EMMA Sibiu sunt Supervoluntarii anului 2011 din județele Brașov si Sibiu.

550 de invitati, voluntari, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale si scolilor, dar si oficialitati au luat parte la cele 2 evenimente de decernare, care au avut loc in 30 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta din Brasov si 3 decembrie, la Hotel Continental Forum din Sibiu, sarbatorind impreuna finalizarea Anului European al Voluntariatului. Surpriza serii din Brasov a constituit-o Asociatia Edu for All care a reusit sa ia 3 trofee, la categoriile cel mai varstnic voluntar, proiecte mobilizatoare de resurse si coordonatorul de voluntari al anului. La Sibiu programul de voluntariat al Festivalului International de Teatru a fost recompensat cu 2 premii, la categoria proiecte mobilizatoare de resurse si special, pentru mobilizarea tinerilor in voluntariat cultural.

Castigatorii din Brasov, alesi de juriu din randul celor 25 de ONG-uri si institutii scolare aplicante si 30 de voluntari sunt:

Cel mai tanar voluntar: Rado Fulea, Diana Bonciu si Enya Male, 34 Life

Cel mai varstnic voluntar: Janeta Sasu, Edu for All

Voluntar cu idei: Sergiu Pop, Centrul de Voluntariat Brasov

Cea mai activa organizatie: AntipaBvSNAC

Cel mai reusit proiect: Biblioteca Vie, SCUT

Cel mai reusit proiect extrascolar: Flori de suflet pentru suflet, Liceul St. O. Iosif Rupea

Cel mai reusit proiect de voluntariat corporatist: Reabilitarea centrului de asistenta si tratament pentru distroficii muscular din Romania, Fundatia Vodafone

Proiect mobilizator de resurse din comunitate: Saptamana povestilor, Edu for All

Jurnalistul care a promovat constant voluntariatul: Harald Odateanu, Monitorul Expres

Voluntar Colors: Anca Ciocarlan

Cel mai simpatic voluntar: Iulia Gainariu, Clubul pentru Protectia Naturii si Turism

Coordonatorul de voluntari al anului: Madalina Ursu, Edu for All

Voluntarul anului: Carmen Radu, Fundatia Rafael

Premii speciale DJST Brasov: Laura Istrate, Centrul de voluntariat Brasov si Asociația Colors, pentru contributia la dezvoltarea voluntariatului in domeniul tineret

Premiu special ISJ Brasov: Lucian Pamfile, Consiliul Judetean al Elevilor Brasov, pentru contributia la dezvoltarea voluntariatului extrascolar

Premii speciale Muzeul Casa Muresenilor: Daniela Popa si Madalina Cioc, pentru contributia la dezvoltarea voluntariatului in domeniul cultural

Castigatorii din Sibiu, alesi de juriu din randul celor 15 de ONG-uri si institutii scolare aplicante si 14 voluntari sunt:

Cel mai tanar voluntar: Beata Serfozo, Asociatia Maghiarilor din Sibiu HID

Cel mai varstnic voluntar: Aurel Dragos, CTM Amicii Muntilor

Voluntar cu idei: Iza Kiss, Consiliul Local al Tinerilor Medias

Cea mai activa organizatie: Consiliul Judetean al Elevilor Sibiu

Cel mai reusit proiect: Scoala de Vara “Eu ALEG Viitorul”, Asociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen Sibiu

Cel mai reusit proiect extrascolar: Implica-te!, Liceul Teoretic G. Gundisch Cisnadie

Proiect mobilizator de resurse din comunitate: Festivalul International de Teatru Sibiu, Teatrul National Radu Stanca Sibiu

Sponsorul anului: Marquardt Sibiu

Jurnalistul care a promovat constant voluntariatul: Cristina Fota, City News

Voluntar Colors: Iulia Popa

Cel mai simpatic voluntar: Cristina Crãciun, Societatea Studentilor Medicinisti Hipocrates

Coordonatorul de voluntari al anului: Alina Soboteac, Societatea Studentilor Medicinisti Hipocrates

Voluntarul anului: Simona Stela Marti, EMMA

Premii speciale DJST Sibiu: Radu Nechifor, Become și Lavinia Alexe, TN Radu Stanca, pentru contributia la dezvoltarea voluntariatului in domeniul tineret

Premiu special Radio Vocea Evangheliei: Simion Suciu

Poze de la eveniment gasiti pe www.facebook.com/asociatiacolors. De asemenea, de pe site-ul evenimentului www.supervoluntari.ro veti putea gasi in luna decembrie brosura cu descrierile nominalizatilor si proiectele participante.

Pentru informatii legate de Gala pentru Supervoluntari 2011 ne puteti contacta la telefon 0745-052151 sau email as_colors@yahoo.com.

Gala pentru Supervoluntari Brasov, aflata la editia a III-a este un eveniment organizat de Asociatia Colors si finantat de catre Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret prin Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Brasov, in parteneriat cu Centrul Cultural Reduta, Reteaua CAN, Inspectoratul Scolar Judetean Brasov, Iubesc Brasovul, Exact Media, Simple Mind, Madstel Impex SRL, stiribrasov.ro, codlea-info.ro, Kiss FM.

Gala pentru Supervoluntari Sibiu, aflata la editia a VI-a este un eveniment organizat de Asociatia Colors in parteneriat cu Direcția pentru Sport și Tineret Sibiu si cofinanțat de catre Consiliul Judetean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania. Parteneri: Continental Forum, Dram Center 07, Exact Media, Simple Mind, Sibiu 100%, Kiss FM.

Continue Reading

Ne vedem la Gala pentru Supervoluntari!

Miercuri, 30 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta și sâmbãtã, 3 decembrie, la Continental Forum, de la ora 18, ne vedem la Gala pentru Supervoluntari, ediția 2011. Vom sãrbãtori împreunã finalul Anului European al Voluntariatului, premiind voluntari, organizații, proiecte și prieteni la 15 categorii diferite, oferind și câteva premii speciale tuturor celor care s-au implicat în acest domeniu în anul care a trecut. Pentru Colors acest an a reprezentat unul în care am trecut dincolo de organizarea unui singur eveniment de premiere și am încercat sã oferim susținere voluntarilor, prin proiectele noastre și prin evenimente de networking. Mai multe în Brașov, mai puține în Sibiu, cãci astea ne-au fost resursele. La câte idei avem, la anul putem face cel puțin de douã ori pe cât am fãcut anul acesta în domeniul voluntariatului! Mai rãmâne sã gãsim și susținãtori, cãci singuri, nu vom avea decât un impact limitat.

Continue Reading

Plimbãri în cartier – Program

Pentru cã ne-ai votat, Raiffeisen Bank ne finanțeazã ideea de proiect 🙂 Pânã la finalul lunii înscrie-ți pãrinții și bunicii la Plimbãri în cartier! Ai peste 55 de ani și vrei sã te menții sãnãtos și autonom? Înscrie-te la plimbãri în cartier!
Lasã-ne un comentariu cu emailul/telefonul tãu și cartierul în care vrei sã ieși la plimbare și voluntarii noștri te vor contacta în cel mai scurt timp.
Cartiere în care lansãm grupe de mișcare:
Centrul vechi – voluntar Maria, plimbãri: în fiecare marți, de la ora 11, plecarea se face din fața Col. Naț. Unirea
Gãrii – voluntar Cristina, plimbãri: în fiecare marți, de la ora 11, plecare se face din fața Șc. Gen. 19
Centrul Civic – voluntar Anna, plimbãri: în fiecare miercuri, de la ora 11, plecarea se face din fața Bisericii colț cu str. Traian (lângã spitalul județean)
Valea Cetãții – voluntar Cindy, plimbãri în fiecare miercuri, de la ora 11, plecarea se face din fața Magnolia Center
Tractorul – voluntar Vali, plimbãri în fiecare joi, de la ora 11, plecarea se face din stația RAT de pe str. Independenței (vis-a-vis de Spitalul Tractorul)
Griviței – voluntar Aurica, plimbãri: în fiecare vineri, de la ora 17, plecarea se face din stația RAT de pe bd. Griviței (la poștã)
Ne poți contacta pe as_colors@yahoo.com sau 0745-052151.
Continue Reading

despre voluntariat…

Astãzi am ținut o scurtã prezentare despre ce înseamnã programele Colors în fața tinerilor de la Mircea Cristea. De abia îi așteptãm sã se implice în proiectele noastre 🙂 (la fel ca pe oricine altcineva dornic sã iasã din rutinã și sã-și coloreze viața). Și tot azi am gãsit pe internet link cãtre emisiunea „Viața la interviu” în cadrul cãreia voluntarii Colors au povestit puțin din ideile lor colorate telespectatorilor Mix2.


Viata la interviu 12 Noiembrie 2011 Partea I de mixtvro

Continue Reading

Brainstorming la ultima ediție a Jocurilor pentru voluntari

La ultima ediție a Jocurilor pentru voluntari, din 10 noiembrie, am cunoscut voluntari din noi organizații (Amuradia, domeniul sãnãtãții – cancer), ne-am jucat, dar am și generat câteva idei despre nevoile de training ale voluntarilor, mesaje pe care voluntarii le considerã importante de promovat atunci când discutãm despre voluntariat și câteva idei de parteneriate pentru anul care vine. Poze de la întâlnire gãsiți pe facebook/asociatiacolors – link direct aici.

Nevoi de training

Managementul voluntarilor (comunicarea cu voluntarii, motivarea voluntarilor, rãsplatã pentru voluntari, încurajarea voluntarilor), Legislație (drepturi și responsabilitãți ale voluntarilor), Folosirea voluntarilor pentru fundraising, coordonare proiecte – idei noi de implementat (Ruxi CAN)

Comunicare și socializare pentru voluntari, promovare (Alin Tineri pentru Tineri)

Cod de eticã și bunã practicã în ONG-uri, Cod de lucru ONG sãnãtate și furnizori de servicii medicale (Simona Speranța)

Formarea și gestionarea echipei de voluntari, atragerea de noi voluntari, voluntari în lucrul cu persoane cu dizabilitãți (Ramona Amuradia)

Abordãri diferite în loc de training: teambuilding outdoor, deplasare în instituții, parteneriate cu profesioniști (Flavia Tineri pentru Tineri)

Mesaje despre ce este și ce nu este voluntariatul/ cod de conduitã al ONG-urilor care lucreazã cu voluntari

Voluntariatul este puterea, înseamnã cã poți sã faci orice, oricând, atâta timp cât respecți libertatea celui de lângã tine; Sã fii voluntar implicã seriozitate, respect, libertate și distracție, socializare, dezvoltare, implicit experiențã; într-un cuvânt avantaje. E plãcut sã ajuți, te simți frumos pe dinãuntru când faci ceva pe placul și disponibilitatea ta. (Flavia Tineri pentru Tineri)

Voluntariatul înseamnã educație; Te ajutã sã înveți lucruri noi; Te ajutã sã cunoști oameni noi; Te face responsabil; Te face fericit vãzând zâmbete în jurul tãu drept rãsplatã a implicãrii tale. (Dani Tineri pentru Tineri)

Voluntariatul te face sã te simți util; Îți oferã oportunitãți în carierã; Înseamnã socializare; Înseamnã dragoste de oameni. (Victoria Amuradia)

Voluntariatul te dezvoltã personal și professional; Te face sã apreciezi ceea ce ai și oamenii din jur; Ajuți alți oameni/ prin voluntariat aduci bucurie oamenilor în dificultate; Creeazã oportunitãți în carierã; Îți ocupã timpul cu ceva util și folositor; Te diferențiazã de restul oamenilor comuni; Îți schimbã viața, îți oferã diferite perspective. Nu oricine poate fi voluntar; Nu orice activitate poate fi fãcutã cu voluntari; Nu orice fel de acțiune poate primi credit uriaș; Nu orice fel de persoanã poate primi adeverințã sau recomandare pentru voluntariat; Trebuie sã acceptãm cã voluntarii au dreptul sã spunã nu; Nu orice fel de activitãți administrative sau de curãțenie trebuie plasate cãtre voluntari; Voluntarii trebuie motivați și rãsplãtiți în funcție de activitatea pe care au fãcut-o; Nu ne putem aștepta ca voluntarii sã facã munca în locul nostru; Voluntarii trebuie instruiți și sprijiniți pe parcursul voluntariatului; Atitudinea fațã de voluntari este de la egal la egal și nu de la supervisor la subaltern.(Ruxi CAN)

Voluntariatul presupune implicare activã, dorința de a-I ajuta pe ceilalți, perseverențã, formare, educație, responsabilitate. (Mihaela Tineri pentru Tineri)

Fãcând voluntariat, înveți cât într-o sutã de ani; Îți oferã abilitãți de viațã independentã; Experiențã practicã la CV; Voluntariatul nu se face cu japca; Nu înseamnã adeverințe pe ochi frumoși; Organizațiile de voluntariat au proceduri de gestionare a voluntarilor, pe care le respect și fac diferența între job și voluntariat (Claudia Colors)

Pentru a putea lucra cu voluntari organizația are nevoie sã internalizeze nevoia de voluntari și sã aibã modele de bunã practicã în lucrul cu voluntarii (Reprezentant Bibliotecã)

Elaborarea unui ghid de recrutare a voluntarilor; procedurã de coordonare a voluntarilor; Campanie de promovare a Legii voluntariatului (Simona Speranța)

Recrutarea sã se facã mai deschis, mulți tineri vor sã facã voluntariat dar nu știu unde sã meargã și cum sã procedeze. Cursuri de formare pentru voluntari (Flavia Tineri pentr uTineri)

Parteneriate 2012 – idei

Campanie de promovare a voluntariatului

Voluntari pentru spitale (ex. jocuri pentru copii)

Acțiuni în comun pentru Paște, 1 iunie, etc

Excursii ale voluntarilor

Târg de voluntariat 2 (mai 2012)

Continue Reading