Ultimele evenimente colorate ale anului 2015

Mai repede decât ne-am fi așteptat, iată că am ajuns la final de an 🙂 Săptămâna aceasta avem două evenimente colorate, după cum urmează:

– joi, de la ora 17, la Muzeul Casa Mureșenilor va avea loc evenimentul final din cadrul proiectului “Program de educație prin artă pentru copiii romi” în care va fi prezentat filmul scurt cu rezultatele proiectului și vor fi oferite certificatele și premiile voluntarilor profesioniști din cultură și educație.

– vineri, de la ora 18, în Mansarda Baiulescu va avea loc Jocuri pentru voluntari, networking & fun, ultima întâlnire pe acest an, în care pe lângă jocurile obișnuite, am pregătit și o sesiune de Secret Santa 🙂

Detalii găsiți pe facebook.

Continue Reading

Vineri vă așteptăm la vernisaj!

Vernisajul expoziției copiilor romi din Gârcini din cadrul proiectului “Program de educație prin artă pentru copiii romi” va avea loc vineri, 9 octombrie, de la ora 11, la Coresi Shopping Resort, la Ocolul însorit. Expoziția cuprinde peste 80 de exponate realizate cu diferite de metode de către copii de școală primară și gimnaziu. Astfel vezi putea viziona picturi inspirate care au ca punct de plecare tablouri celebre, autoportrete caricaturi, cărți de vizită cu meseriile dorite de către cei mici, colaje dar și 2 pânze de câtre 10 metri pătrați pictate de copii cu suportul voluntarilor animatori din proiect.

Toate exponatele sunt produse de arte vizuale generate în cadrul mini-taberelor, atelierelor de empowerment cultural din Săcele și taberelor rezidențiale de la Ocna Sibiului desfășurate între aprilie-august și coordonate de către Asociația Colors și Rețeaua CAN, implementatorii proiectului.

Expoziția poate fi vizitată până în 19 octombrie. Iar pentru cei pasionați de ateliere artistice, vineri și sâmbătă de la ora 16 voluntarii proiectului vă așteaptă cu patru idei colorate și cu întâlnirea cu doi artiști, Kandinski și Andy Warhol. Mai multe despre ateliere, pe site-ul proiectului.

Vă așteptăm la expoziție!

Continue Reading

Expoziția interactivă “Educație prin artă pentru copiii romi”

Expoziția “Educație prin artă pentru copiii romi” care va fi vernisată în 9 octombrie, ora 11, în cadrul Coresi Shopping Resort din Brașov cuprinde produse de arte vizuale realizate de copiii romi din Gârcini (Săcele, jud. Brașov) în cadrul mini-taberelor, atelierelor de empowerment cultural și taberelor rezidențiale desfășurate în Săcele și Ocna Sibiului, între aprilie-august 2015 în cadrul proiectului cu nume similar.

În cadrul expoziției vor avea loc și 4 ateliere interactive destinate copiilor, tinerilor și familiilor acestora, după cum urmează:

9 octombrie, ora 16-18: cărți de vizită inspirate din Kandinski și semne de carte cu motive tradiționale din Săcele/Gârcini
10 octombrie, ora 16-18: autoportrete caricaturi și tablouri inspirate din Warhol

Evenimentul promovează totodată învățarea nonformală în cadrul ZEN 2015.

Pentru mai multe informații despre proiect: educatieprinarta.plinideidei.ro.

“Program de educație prin artă pentru copiii romi” este un proiect cultural din cadrul Programului PA17/RO13 “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanțat prin Granturile SEE 2009-2014 cu suma de 50934 Euro și implementat de Asociația Colors în parteneriat cu Rețeaua CAN.

Continue Reading

Selecția voluntarilor finalizată. Urmează cursurile.

Selecția voluntarilor care vor face parte din echipa proiectului “Educație prin artă pentru copiii romi” se apropie de final. 16 tineri și 16 profesioniști din domeniile educație și cultură vor fi pregătiți pentru a implementa ateliere și mini-tabere cu diferite metode din aria artelor vizuale, oferind noi alternative educațional-culturale copiilor romi din Gârcini, Săcele. Cursurile de pregătire vor avea loc în luna martie, iar activitățile de voluntariat vor începe din aprilie, timp de șase luni, voluntarii beneficiind totodată de sprijinul unui mentor, care să îi ghideze în procesul de învățare personală.

Citește mai multe despre proiect pe site-ul acestuia – click aici.

“Program de educație prin artă pentru copiii romi” este un proiect cultural din cadrul Programului PA17/RO13 “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanțat prin Granturile SEE 2009-2014 cu suma de 50934 Euro.

Continue Reading

Educație prin artă pentru copiii romi

bannere net fb seit

Evenimentul de lansare are loc miercuri, 28 ianuarie, de la ora 10.30, la Hotel Ambient (Brașov). Mai multe informații găsești pe educatieprinarta.plinideidei.ro.

ÃŽnscrie-te ca voluntar în proiect!

– oportunități pentru tineri – formare în animație socio-culturală – click aici!

– oportunități pentru profesioniști din cultură și educație – voluntariat și formare în competențe de exprimare culturală – clik aici!

Continue Reading