Câteva cuvinte de la Supervoluntarii brașoveni :)

Vineri seara s-au decernat premiile pentru voluntarii, organizațiile și proiectele de voluntariat din județul Brașov. Mai multe despre câștigători găsiți pe supervoluntari.ro, iar pozele pe facebook.

DSC_0077

Cred că dacă nu ar exista voluntariatul și AVE unde activez de patru ani probabil că nu aș fi fost astăzi aceeași persoană și nu m-aș fi aflat azi pe această scenă. Claudia Brumar, Coordonatorul de voluntari al anului 2015 în Brașov.

DSC_0058

O organizație nu poate fi activă fără voluntari. Fundația Rafael, Cea mai activă organizație a anului 2015 în Brașov.

DSC_0061

De trei ani vin la această gală, prima oară am fost wow… mi-aș dori o sală mult mai mare în care să vină tot Brașovul. Proiectele frumoase se nasc din necazuri, în cazul meu mâna ruptă a copilului. Ne-am propus să pictăm în fiecare an un alt spital de stat și să ne extindem și în alte orașe. Carmina Nicolescu, Curcubeu de 1 iunie la spitalul de copii, Fundația Schmidt Hepa Kindergarten, proiectul anului 2015.

12304156_1117118761639205_4235547378789998375_o

Copiii merită acest premiu. Ne bucurăm că rezultatele noastre au reușit să iasă în evidență. Cornel Spiridon, La Racoș elevii au talent!, Școala Gimnazială Bethlen Samuel Racoș, cel mai reușit proiect extrașcolar 2015.

12304480_1117117424972672_1876368365672330089_o

Ne-am propus să oferim consultații stomatologice pentru 2000 de copii, avem deja 2500. Am fost la Tărlungeni zilele acestea, în 5 ore am consultat 600 de copii. Voluntarii sunt sufletul proiectelor. În județul Brașov statistica arată că 9,7 din 10 copii au cel puțin 4 carii în gură. Mihaela Cârstea, Vorbește în gura mare și zâmbește, Asociația pentru parteneriat comunitar, premiu special.

DSC_0011

Îmi doresc să facem o lume mai bună. Este atât de simplu să zâmbim. Manuela Baghi, Fundația Hospice Casa Speranței, cel mai vârstnic voluntar din județul Brașov.

Continue Reading

Săptămâna aceasta votăm cel mai simpatic voluntar :)

Până vineri ai timp să intri pe pagina noastră de facebook și să votezi cel mai simpatic voluntar din Brașov și Sibiu 🙂 Dar mai mult decât atât, poți cunoaște o parte din voluntarii inimoși din cele două județe, care-și găsesc timp pentru cauzele favorite și se implică pentru a rezolva probleme în comunitatea din care fac parte. Poți afla care sunt organizațiile și instituțiile care lucrează cu voluntari și au fost active în ultimul an. Ne dorim ca like-ul tău să se transforme în suport în viața reală – prin implicare similară de voluntariat, prin donații pentru ideile voluntarilor sau pur și simplu prin a-i admira și a le mulțumi pentru efort 🙂

Votează cel mai simpatic voluntar din Brașov – aici

Votează cel mai simpatic voluntar din Sibiu – aici

Nu uita să ceri invitații la Gala pentru Supervoluntari Brașov sau Sibiu – aici.

Continue Reading

Înscrie-te la Gala pentru Supervoluntari, ediția 2015!

Gala pentru Supervoluntari sărbătorește anul acesta ediția numărul 10 în Sibiu și ediția numărul 7 în Brașov, fiind singurul eveniment care promovează voluntariatul comunitar și premiază voluntarii, organizațiile și proiectele active din cele două județe.

Anul acesta competiția se adresează persoanelor care fac voluntariat în județele Sibiu și Brașov, în condițiile Legii voluntariatului, organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor publice care desfășoară proiecte cu ajutorul voluntarilor, precum și instituțiilor școlare care desfășoară proiecte extrașcolare în parteneriat, având componentă de voluntariat comunitar, perioada eligibilă pentru noiembrie 2014 – octombrie 2015.

Data limită până la care se pot completa aplicațiile aflate pe site-ul supervoluntari.ro este 15 noiembrie (termen prelungit). Și anul acesta va exista categoria de cel mai simpatic voluntar, care va fi votat online, pe facebook, între 16-20 noiembrie.

Dar mai mult decât competiția în sine, Gala pentru Supervoluntari dorește să sărbătorească în acest an dăruirea tuturor celor care înțeleg că fără implicarea noastră, a tuturor, nu putem avea societăți sănătoase pe termen lung.

Evenimentele de premiere vor avea loc după cum urmează:

– 27 noiembrie, Brașov, Centrul Cultural Reduta, ora 18

– 3 decembrie, Sibiu, Hotel Continental Forum, ora 18

Nu uitați să cereți invitații – click aici.

Gala pentru Supervoluntari este organizată de Asociația Colors în parteneriat cu Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret din Brașov și Sibiu. Parteneri: Rețeaua CAN, ALEG, Centrul Cultural Reduta, Hotel Continental Forum, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Sibiu, Apemin Zizin, Cake Shop, Simple Mind, newsbv.ro, romanticu.org, 24 Fun.

Continue Reading

Votează cel mai simpatic voluntar din Brașov/Sibiu!

DSC_2667-001

Până în 23 noiembrie intră și votează cel mai simpatic voluntar din Brașov și Sibiu! Cel mai simpatic voluntar al Galei pentru Supervoluntari se alege exclusiv prin votul publicului, din aplicațiile individuale ale voluntarilor nominalizați la categoriile individuale ale evenimentului. Anul acesta cel mai simpatic voluntar va fi ales din 50 de aplicații brașovene și sibiene 🙂

Intră și votează cel mai simpatic voluntar Brașov – click aici!

Intră și votează cel mai simpatic voluntar Sibiu – click aici!

Nu uita să ceri invitația pentru eveniment – click aici!

Gala pentru Supervoluntari Brașov va avea loc în 26 noiembrie, de la ora 18, la Centrul Cultural Reduta, iar evenimentul similar din Sibiu va avea loc în 3 decembrie, de la ora 18, la Hotel Continental Forum.

Gala pentru Supervoluntari Brașov 2014 se află la ediția a VI-a și este un eveniment organizat de Asociația Colors, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov în parteneriat cu Rețeaua CAN, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Centrul Cultural Reduta, Zizin, Cake Shop, Simple Mind, 24 Fun, Newsbv.ro, romanticu.org.

Gala pentru Supervoluntari Sibiu 2014 se află la ediția a IX-a și este un eveniment organizat de Asociația Colors, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu în parteneriat cu ALEG, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Continental Forum, Zizin, Simple Mind, 24 Fun.

Continue Reading

ÃŽnscrie-te la Gala pentru Supervoluntari 2014!

bannere net gala 2014 seit nou

Dacă ai făcut voluntariat în anul 2014, este cazul să fii premiat! ÃŽnscrie-te la ediția din acest an a Galei pentru Supervoluntari, unicul eveniment care promovează voluntariatului comunitar și premiază voluntarii activi, proiectele și organizațiile acestora din județele Brașov și Sibiu. Evenimentele de decernare a premiilor din domeniul voluntariatului vor avea loc în 26 noiembrie (Brașov) și 3 decembrie (Sibiu).

La fel ca și la edițiile anterioare sunt invitați să se înscrie în competiție voluntari, precum și organizații neguvernamentale, instituții publice, instituții școlare sau companii private care au desfășurat proiecte de voluntariat între noiembrie 2013 – octombrie 2014. Noutățile din acest an au legătură cu apariția noii Legi a voluntariatului, drept urmare vârsta minimă a voluntarilor înscriși va fi de 15 ani (cu excepția proiectelor extrașcolare, unde pot concura și proiecte destinate copiilor, dacă acestea au contribuit la dezvoltarea personală a acestora); de asemenea companiile private pot propune proiecte de voluntariat corporatist desfășurate în parteneriat cu organizații neguvernamentale sau publice.

Formularele de înscriere, precum și regulamentul se găsesc pe supervoluntari.ro, termenul limită de completare a acestora fiind 14 noiembrie. După această dată aplicațiile intră în jurizare, publicul fiind invitat să voteze cel mai simpatic voluntar din cele două județe pe pagina de facebook a Asociației Colors.

Invitațiile la Gala pentru Supervoluntari 2014 se pot solicita pe supervoluntari.ro – click aici!

Gala pentru Supervoluntari Brașov 2014 se află la ediția a VI-a și este un eveniment organizat de Asociația Colors, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov în parteneriat cu Rețeaua CAN, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Centrul Cultural Reduta, Zizin, Cake Shop, Simple Mind, 24 Fun, Newsbv.ro, romanticu.org.

Gala pentru Supervoluntari Sibiu 2014 se află la ediția a IX-a și este un eveniment organizat de Asociația Colors, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu în parteneriat cu ALEG, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Continental Forum, Zizin, Simple Mind, 24 Fun.

Continue Reading

Speedy, Supervoluntarul 2013 în Sibiu!

DSC_0275 Maria Crisan supervoluntarului 2013

Speedy adică Maria Ștefania Crișan a câștigat marți seara titlul de Supervoluntarul anului 2013 în județul Sibiu, fiind nominalizată pentru activitatea ei de voluntariat cultural de-a lungul anului, la diferite festivalul din Sibiu.

Ce zice Speedy:

Toate activitățile în care m-am implicat m-au învățat câte ceva și mi-au dat șansa să cunosc cei mai frumoși oameni posibili. Sunt foarte fericită că am avut șansa să mă implic și să particip la activități de voluntariat, iar premiul căștigat mă motivează să continui cu implicarea. Dintre toate voluntariatele la care am participat, TIFF și ArtMania mi-au plăcut cel mai mult. Acolo am început cu adevărat munca de voluntar.

Sfatul meu pentru voluntarii din Sibiu și nu numai este să dea înainte, să se înscrie (n.a. la Gala pentru Supervoluntari), pentru că și cea mai mică intenție de a schimba ceva înseamnă mult pentru societatea de azi. Deși zicala este „Cu o floare nu se face primăvară”, acea floare dă startul, iar după ea apar și celelalte, urmându-i exemplul.

Câștigătorii anului 2013:

Cel mai tânăr voluntar: Roxana Boica, Ille et Vilaine

Voluntar cu idei: Anca Dobrotă, Festivalul de Bun Gust

Cea mai activă organizație: Societatea Studenților Mediciniști Hipocrates Sibiu

Cel mai reușit proiect: Promovarea ciclismului ca sport de masă în județul Sibiu prin amenajarea de trasee cicloturistice, Tură în Natură

Cel mai reușit proiect extrașcolar: Festivalul ”Cărți pentru cultură”, Colegiul Național O. Goga Sibiu

Proiect mobilizator de resurse din comunitate: Cărți fără preț, Asociația HTR

Jurnalistul anului: Alexandra Blejan, Antena 1

Premiu special ALEG: Echipa “Teatru contra violenței de gen”

Premiu special ISJ Sibiu: Consiliul Județean al Elevilor

Premiu special DJST Sibiu: Become

Premiu special DJST Sibiu: Dramcenter 07

Premiu special DJST Sibiu: Cenfas

Voluntar Colors: Teodora Pătru

Cel mai simpatic voluntar: Filip Botezatu, Institutul European de Training și Studii Multiculturale

Coordonatorul de voluntari al anului: Ligia Anton, Asociația Joy

Voluntarul anului: Maria Ștefania Crișan de la TIFF/ Artmania Events

Pozele le găsiți în zilele următoare pe facebook.com/asociatiacolors.

 

Continue Reading

Votează cel mai simpatic voluntar din Brașov și Sibiu!

Până în 20 noiembrie, poți vota cel mai simpatic voluntar din județele Brașov și Sibiu. Astfel din aplicațiile individuale pentru Gala pentru Supervoluntari, vei regăsi pe facebook voluntari activi din cele două județe, cărora le poți oferi un vot. Premiul va fi înmânat în cadrul Galei care va avea loc în 26 noiembrie, în Brașov și 3 decembrie, în Sibiu.

Votează aici pentru Brașov – click aici!

Votează aici pentru Sibiu – click aici!

Continue Reading

Voteazã cel mai simpatic supervoluntar!

Pânã în 25 noiembrie intrã pe pagina de facebook a Asociației Colors și voteazã cel mai simpatic voluntar din Brașov și Sibiu! Acesta va fi ales prin vot public, cuantificând totalul like-urilor primite, din rândul tuturor voluntarilor pentru care au fost trimise nominalizãri la edițiile din acest an.

Voteazã cel mai simpatic voluntar din Brașov – click aici!

Voteazã cel mai simpatic voluntar din Sibiu – click aici! 

Continue Reading