Ce a fost… și ce urmează :)

DSC_3900

 

Copii, tineri, seniori. Indiferent de vârstă, toți cei dornici de o altfel de activitate în spațiul bibliotecii brașovene au putut lua parte la un atelier de colaje organizat de echipa Colors, în cadrul Nocturnei bibliotecii. Rezultatele le puteți vedea pe facebook.com/asociatiacolors. Tot acolo găsiți și programul acestei săptămâni, care cuprinde un eveniment special destinat tuturor celor interesați de voluntariat, dar și o nouă Misiune Colors! Nu uitați să vă înscrieți din timp!

Continue Reading

Mission Colors: Fast Edition

banner mission colors fast edition s

O nouă ediție a Misiunii Colors și cea mai rapidă dintre toate misiunile de până acum 🙂

Cele mai rapide personaje din istoria omenirii se strâng la convenția nocturnă din Brașov. Road Runner, Fulger McQueen, Flash, Speedy Gonzales, Sonic și Tinker Bell vă dau întâlnire sâmbătă, 4 octombrie, începând cu ora 16.30 în clădirea centrală a bibliotecii, pentru a vă testa rapiditatea, creativitatea și lucrul în echipă.

Se pot înscrie la această ediție echipe de minim 4 – maxim 6 persoane (liderul să aibă vârsta minimă de 12 ani); înscrierea se poate face pe site – click aici – sau la bibliotecă, cu cel mult o oră înainte de misiune.

Fie ca cei mai rapizi să câștige!

Dacă vrei să vezi poze de la ediția de anul trecut, intitulată Ghost Hunt, click aici!

Continue Reading

Tineri din Portugalia, Turcia și România în schimb intercultural la Brașov

DSC_5856

ÃŽn cadrul proiectului „Your Past is Your EuroFuture” implementat de către Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov cu o finanțare a Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 1.1 – Schimb de tineri, Asociația Colors le-a pregătit tinerilor participanți o sesiune de Activity și un Mission Colors, desfășurat în centrul vechi al Brașovului. Astfel, prin joc, ca metodă nonformală de învățare, tinerii au avut ocazia să găsească cuvinte definitorii pentru cultura fiecărei țări, dar și să cunoască mai bine patrimoniul cultural și istoric al Brașovului, să comunice și să lucreze în echipă.

Poze de la activități găsiți pe facebook – aici și aici.

Continue Reading

Cum a găsit-o Romeo pe Julieta și dragostea veșnică

DSC_0034

Ultimul Mission Colors a fost aventura mușchetarilor (care-s plus unu, că unde-s cinci puterea și creativitatea sunt maxime) piept cu crivățul nimicitor din poveștile cu eroi populari, bineînțeles sub umbrela dragostei din Romeo și Julieta, care va dăinui pentru totdeauna. Așadar pentru voluntari și participanți nu a contat frigul, ci provocarea de a găsi indicii prin centrul vechi al Brașovului, de a realiza probe și a face față provocărilor și de a se distra nonformal. Bonus: Romeo și Julieta au rămas împreună.

Felicitări mușchetarilor 🙂 Următoarea misiune este planificată pentru luna martie 🙂

Continue Reading

Mission Colors: Ghost Hunt

Buhuhu! Ajută-ne să găsim cele șase fantome colorate care s-au ascuns în bibliotecă! Fă-ți o echipă de minim 4, maxim 8 persoane și vino cu ei la Mission Colors, în 2 noiembrie, la Biblioteca Județeană G. Barițiu, de la ora 19. Ai nevoie doar de puțină creativitate și un strop de îndemânare, precum și de un praf magic de perspicacitate pentru a găsi indiciile, a le rezolva și a găsi fantomele. Vei avea ocazia să te întâlnești cu vrăjitoare, păianjeni, pisici negre fermecate și bostani magici și să petreci o seară distractivă împreună cu prietenii și/sau familia în cadrul Bibliotecii de noapte.

Data: 2 noiembrie

Orele: 19-21

Locație de pornire: Biblioteca Județeană G. Barițiu (clădirea principală, parter)

Condiții: echipe cu 4-8 persoane, vârsta minimă lider: 12 ani, 1 aparat foto

ÃŽnscrierea se face până în 31 octombrie, pe https://plinideidei.ro/inscrie-te.

Continue Reading

Cum a fost la Mission Colors

DSC_0001
Câștigătorii 🙂

ÃŽn primul rând a fost vreme bună 🙂 Anul trecut am vrut să mai facem o activitate cu bicicletele și a plouat. Cu o zi înainte de Mission Colors a plouat. Așa că a fost super că într-un final norii ne-au ocolit. ÃŽn al doilea rând a fost haios, chiar dacă ușor obositor. Toți participanții s-au distrat și au reușit să-și coloreze o dimineață de sâmbătă într-un mod activ și competitiv. Pentru că majoritatea au concurat cu biciclete, traseul a fost mai lung. Cu atât mai mult merită felicitările noastre Denisa, care au concurat pe role și echipa Consiliului Județean al Elevilor Brașov, care a … alergat 🙂 Stați pe aproape, vara aceasta vă mai pregătim niște suprize 😀

Continue Reading

Mission Colors: Bike Challenge

mission colors bike2

ÃŽn Săptămâna Națională a Voluntariatului, ia-ți bicicleta și vino la Mission Colors : Bike Challenge

Voluntarii Colors provoacă brașovenii la o nouă misiune colorată, care va începe sâmbătă, 18 mai, de la ora 11, din Centrul Civic (punct închiriere biciclete). Mission Colors se află la ediția a III-a.

 Mission Colors: Bike Challenge se va desfășura pe biciclete, brașovenii fiind invitați să descopere puncte și obiective mai mult sau mai puțin cunoscute din oraș, să îndeplinească misiunile, imortalizându-și succesul cu aparatul foto și să treacă de probele voluntarilor, demonstrându-și cunoștințele de voluntariat.

Doritorii trebuie să aibă bicicletă, aparat foto și să cunoască regulile de mers pe bicicletă în oraș. Se pot înscrie individual sau în echipă, până în ziua de dinaintea misiunii pe site-ul www.plinideidei.ro, secțiunea înscrie-te. Taxa de înscriere este 10 lei/persoană.

“Ediția din mai promovează activitățile outdoor de petrecere a timpului liber, indifferent de vârstă, mișcarea pe bicicletă și voluntariatul comunitar.” au declarat voluntarii Colors, membrii ai echipei de organizare.

Săptămâna Națională a Voluntariatului se află la ediția a XII-a și se desfășoară anul acesta sub sloganul “Voluntariatul ne aduce împreună”, fiind un eveniment coordonat de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat împreună cu centrele de voluntariat din România, partenerii locali și VOLUM – Federația Organizațiilor care sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România.

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați pe as_colors@yahoo.com sau telefon 0745-052151.

Eveniment organizat de Asociația Colors în cadrul proiectului „Move it!” finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 2 Serviciul European de Voluntariat, în parteneriat cu Rețeaua CAN și Consiliul Județean al Elevilor. Partener media: 24 FUN Brașov.

 

Continue Reading