Luna august vine cu tabere de vară

Anul acesta avem nu una ci trei tabere de vară, găzduite de Centrul de agrement din Ocna Sibiului 🙂

Din 2 august copiii selectați din rândul elevilor romi participanți la mini-taberele și atelierele din Săcele vor lua parte la câte o săptămână de tabără de arte vizuale, însoțiți de animatorii proiectului. Programul taberelor include o serie întreagă de activități artistice, dar și competiții sportive, jocuri, treasure hunt și vizite în localitate. Pentru cei mai mulți dintre copiii din Gârcini este pentru prima dată când merg într-o tabără de aceea ne dorim să aibă o experiență de neuitat 🙂

Din 18 august tabăra zonală handmade se reîntoarce la Ocna cu cea de-a treia ediție, dar și cu idei noi, creative și o temă legată de redescoperirea tradițiilor locale transilvănene și abordarea acestora într-un mod contemporan.

Pentru a fi la curent cu activitățile noastre, nu uitați să ne urmăriți și pe facebook.com/asociatiacolors.

Continue Reading

tabãra Handmade

Asociația Colors a fost partener al taberei Handmade, realizatã între 6-12 iulie, la Ocna Sibiului, de cãtre Direcția Județeanã pentru Sport și Tineret Sibiu și finanțatã de cãtre Autoritatea Naționalã de Sport și Tineret. Copii și tineri, precum și profesorii lor însoțitori, majoritari din Onești, au petrecut o sãptãmânã minunatã, bucurându-se de apa lacurilor sãrate din stațiune, dar și de atelierele de lucru manual, pregãtite de reprezentanții Colors, Luci, Titi și Claudia. În fiecare zi programul a inclus un alt atelier, care a pus la încercare îndemânarea și creativitatea participanților. Ei au decorat rame de carton cu șervețele, au învãțat sã facã brãțãri din ațe și bijuterii din fimo, au decorat magneței de frigider și au realizat decorații de interior, cu flori de hârtie și baloane colorate, au învãțat sã recicleze hârtia și resturile textile, confecționând vederi pentru prietenii de acasã și și-au realizat propriile mãști pentru carnaval. A fost o sãptãmânã frumoasã, cu mult soare și cu participanți încântați de ateliere și bucuroși sã învețe lucruri noi. Pozele din tabãrã le gãsiți aici și aici (rame colorate).

Continue Reading